piedici și arme

Condensate și eliptice, poemele lui Gabriel Daliș sunt aglutinări de imagini stranii și obsedante – în covârșitoare măsură, descinse toate dintr-un imaginar al terorii și al violenței. Aproape nu există poem în care ceva să nu se rupă, ardă, sfâșie, hăcuie, distrugă. E o lume în care, cum memorabil spune el undeva, „mila Domnului s-a făcut praf”. O lume în egală măsură vulnerată și vulnerantă – fiindcă atâta distrugere e distrugătoare și pentru cronicarul care-o înregistrează („mă mușc de cap singur”, cum se confesează altundeva). Mirabil, și admirabil, e cum reușește el să nu se lase dezumanizat de toată teroarea asta; ba chiar dimpotrivă, reușește să facă din metabolizarea terorii o formă de individuație. O spune de-a dreptul, mult mai contras & plastic decât mine: „spaima te face om”. Poemele lui Gabriel Daliș sunt documentele acestei individuații prin teroare. Bizare & răvășitoare.

                                                                                          Radu Vancu

Gabriel Daliș scrie aici o poezie concentrată, tăioasă și cît mai obiectivată liric, astfel încît tragedia să nu fie ecranată de limbaj. Jocurile de cuvinte, rimele iscusite și ritmul săltăreț nu au ce căuta în texte, de vîrf, ce-ți „picură în ochi motorină fierbinte”.

                                                                                         Daniel Cristea-Enache

O frază, un vers, o carte (XXIV)

Mihai Ursachi, Poezii, ed. Vitruviu, colecția de poezie românească îngrijită de Mircea Ciobanu, București, 1996, pag. 67.

POST SCRIPTUM. TRANSVERSALIILE MARI SAU CELE PATRU ESTETICI.
POEZIE PE CARE A SCRIS-O MAGISTRUL URSACHI PE CÂND SE CREDEA PELICAN

Un om din Tecuci avea un motor
dar nu i-a folosit la nimic.

O frază, un vers, o carte (XIV)

Eugenio Montale, Poezii, Editura pentru Literatură Universală, colecția Poesis, București, 1968, pag. 79. Traducere și prefață de Dragos Vrânceanu. Ediție bilingvă.

*
Aș fi vrut să mă simt sec și esențial
ca trunchiurile pe care le răstorni
mâncate de săruri;
așchie în afara timpului, martor
al unei voințe reci ce nu se curmă.
Altul am fost: om urmărind pe cel
ce privește în el, în altul, fierberea vieții
în goană - om care întârzie
în fapta de nimeni apoi distrusă.
Am vrut să descopăr răul
care pătează lumea, mica sucitură
a unei pârghii care oprește
mașinăria universală; și toate
evenimentele secundei le-am văzut
gata să se desfacă într-o prăbușire.
Urmată dâra unui drum, m-am trezit
cu contrariul în inimă, cu chemarea lui;
sau poate aveam nevoie de foarfeca ce taie,
de mintea care decide și dezlănțuie.
Alte cărți îmi trebuiau,
nu pagina ta bubuitoare.
Dar nu regret nimic; tu desfaci încă
ghemele lăuntrice cu cântul tău.
Delirul ți se urcă acum înspre astre.

Recitând poemul "Lampa"

(din volumul :până mereu, ed. Charmides, 2010)
Mulţumesc, Un Cristian.Sursa: Biblioteca de Poezie.

Un poem de Ion Mircea

Forma Mentis

Inima mea a trăit cândva în afara corpului meu
şi sînt zile în care îşi aduce aminte.
Dar ochii mei au trăit odată cu mult mai în adâncul corpului meu
şi au uitat totul.
Cînd nu mai văd nimic
încep să desluşesc o fiinţă
o scriere minusculă şi împletită precum cosiţele negreselor
şi sunt eu însumi văzut pe dinăuntru.
E întuneric
în jur. Am lacrimi pe frunte.


din volumul Ion Mircea, Poezii, Ed. Vitruviu, Bucureşti, 1996, Colecţia de poezie românească îngrijită de Mircea Ciobanu