marți, 16 august 2011

George Bacovia

“Simbolist al primului moment”, cum îl numea Tudor Vianu într-un eseu dedicat apariției ediției definitive a operei sale, (Opere, București, 1944), Bacovia este primul scriitor român pe care l-am citit fără să fi fost constrâns de vreo programă școlară. Se întâmpla prin anii în care cărțile deveniseră bibelourile excelente, acoperind un perete întreg; cine își cumpăra cele mai multe cărți, avea garanția celei mai frumoase și lăudate sufragerii. (Să mai amintesc de Camus care spunea că experiența vieții ne învață că citim cu atât mai puțin cu cât cumpărăm mai multe cărți?)
L-am citit pe Bacovia întâmplător, (într-o ediție Plumb, apărută la Minerva, în 1981), iar impactul puternic pe care l-a avut asupra mea a fost ca a unui tavan care se prăbușește, sub greutatea după-amiezilor, peste ființa mea inocentă atunci. N-am crezut că o carte poate fi mai puternică decât un om puternic. Numai cu Cioran am repetat această experiență devastatoare, iar mai târziu cu Michel Houellebecq.
Inițial, am început să scriu pentru că am vrut să fiu ca el. Aveam certitudinea de a-l fi înțeles pe Bacovia. Tehnicist desăvârșit și atipic, mi-a confirmat în timp aproape toate temerile legate de poezie, oameni și lume, de parcă tot ce aș respira ar fi compoziție simplă după compoziție simplă.
Îl iubesc pe George Bacovia. Admirația mea pentru acest scriitor rămâne impecabilă, poate chiar simetrică.
text pentru revista Ateneu, la omagierea a 130 de ani de la nașterea poetului)

Niciun comentariu: