MAMA:
Caragiale nu a existat. Putem, eventual, să-l citim ca pe propriul nostru horoscop.
BUNICUL:
A existat numai o țară frumoasă și tristă în care mai toți oamenii erau condamnați la crâșmă pe viață.
SORA:
Da! Cu halbe legate la-ncheietura mâinii în lanțuri.
TATĂL:
Nu! Caragiale nu a existat.
BUNICA:
Au existat niște cimitire desfundate, săpate cu buldozerul.
BUNICUL:
Da, ca să vină în ele copilașii de clasa-ntâi și să caligrafieze pe toate scheletele Made in Romania.
MĂTUȘA:
Ca să fie morții noștri cei dintâi, ăi mai prima din toți, volintiri acolo la-nviere, la Judecata din Urmă.
POETUL:
Arta popescu, dragostea mea...
(fragment din Cristian Popescu, Un tramvai numit Popescu, Cartea Românească, 2007, prefață de Mircea Martin, pag. 60)
Caragiale nu a existat. Putem, eventual, să-l citim ca pe propriul nostru horoscop.
BUNICUL:
A existat numai o țară frumoasă și tristă în care mai toți oamenii erau condamnați la crâșmă pe viață.
SORA:
Da! Cu halbe legate la-ncheietura mâinii în lanțuri.
TATĂL:
Nu! Caragiale nu a existat.
BUNICA:
Au existat niște cimitire desfundate, săpate cu buldozerul.
BUNICUL:
Da, ca să vină în ele copilașii de clasa-ntâi și să caligrafieze pe toate scheletele Made in Romania.
MĂTUȘA:
Ca să fie morții noștri cei dintâi, ăi mai prima din toți, volintiri acolo la-nviere, la Judecata din Urmă.
POETUL:
Arta popescu, dragostea mea...
(fragment din Cristian Popescu, Un tramvai numit Popescu, Cartea Românească, 2007, prefață de Mircea Martin, pag. 60)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu