Un poem de Artur Lundkvist

din volumul "Versuri", ed. Tineretului, colecția "Cele mai frumoase poezii", traducere și prefață de A. E. Baconsky, pag. 47.

Furnicile

Furnicile urmează cucerirea lumii.
Pământul se furișează din calea piciorului
care-a călcat într-un furnicar și se vede-atacat dintr-o dată.
Furnicile rod pereții și casele cad prăbușindu-se.
Ele invadează lămpile și lumina se stinge.
Ele pătrund în trupurile oamenilor
răvășindu-le ca o flacără neagră.
Ele apar în pupilele devorate ale portretului.
Ele cad din ramuri în cămășile descheiate
și părul se-aprinde.
Dimineața și-aleg domiciliul în ghete
și numai cu apă le poți alunga.
Le place în casa de bani să mănânce bilete de bancă.
Atacă tipografiile: în loc de litere vezi pretutindeni furnici.
Inundă calea ferată și trenul venind deraiază.
Împresoară orașele și adăposturile devin de prisos.
Nimic nu te apără de miriadele de furnici înarmate.
Ele mor cu miliardele și nici nu le pasă.
Sunt mai cumplite decât lămpile de sudat.
Se reproduc în vederea misiunii,
se înmulțesc și devin, tot mai mult, neînvinse,
ochii lor, membrele lor au cuirase.
Ele-și continuă atacul chiar când au pierdut
jumătate de corp.
Cauciucul îl mănâncă de parc-ar fi pâine - beau
lapte și whisky fără-a distinge.
Sunt neînduplecate ca focul și gheața-mpreună.
Triumfă mereu
fără măcar să dorească a fi puternice.