luni, 7 februarie 2011

Adoptați lege punctul 8 din Proclamația de la Timișoara!

Ne ies mereu radiografiile cu probleme pentru că nu ne vindecăm la timp. Refuzăm medicul. Cu securiștii de gât, suntem canceroșii care se tratează cu ceai de gălbenele, păduchioșii care vor să se curețe stând pe gunoi, după metode înțelepte, secrete. Avem șanse de viață, dar chemăm legistul. Eficiența care aduce vindecarea, pare depășită de majoritatea ipochimenă din țărișoară.
România a sărit din avion înainte de a-și asigura căderea. Ca o babă care tot vrea să își refacă viața, chinuită de tot felul de soți, otoman, fascist, comunist sau securist liber, dar care nu divorțează din obișnuința deprinsă cu patima.
România vrea să se vindece fără a se pansa, fără a încerca o minimă compoziție aseptică, își bandajează rănile vechi și multe cu carne stricată, cu puroi și negi. România nu este Iov, este Iona înghițit definitiv.
Cum să se apropie de ochii Domnului sfânta țară care are în spate o sarsana de păcate, să-și atingă leșul stricat de inima care bate. Că iertarea nu a fost posibilă pentru că nu a existat părere de rău.
Cum să își ierte o victimă denunțătorul, atâta vreme cât acesta din urmă consideră că tot ce a făcut a fost potrivit sau că nu a greșit prea mult, de parcă răul comis, indiferent cât de puțin sau discret, nu e tot rău? Dispoziția la iertare a victimei nu cheamă de la sine dispoziția de a fi iertat a făptuitorului.
Cu vinovatul suntem empatici și afectuoși, cu victima suntem distanți. Păunescu -adorat, deși a împrăștiat silă, ca un buboi veritabil; Vasile Paraschiv a murit aproape neînțeles. Nu există diferențe, nuanțe măcar, între Elisabeta Rizea și Ana Pauker, Iuliu Maniu și Ion Iliescu, Nichifor Crainic și Vasile Ciolpan.
E doar un exemplu de imoralitate care decide în România devenită atât de abjectă încât nu mai trăiește nimic virtuos. Legea cade aici, de pe o masă lipsită de echilibru. Numai un singur lucru, valoros și inteligent, o poate reașeza sobru: adoptarea punctului 8 din Proclamația de la Timișoara. Până atunci, însă, vom tuși și ne vom preface sportivi de performanță, vom defaca pentru că este fiziologic, în Kodesh Kodeshim, vom fi acel filantrop care votează în ascuns pedeapsa cu moartea.
În România, o mână murdărește pe alta, iar înțelegerea față de impostură devine singurul lucru desăvârșit al românului.

8 comentarii:

El Desdichado spunea...

Excelent! As mai adauga doar ca Romania este tara unde desi comunismul este condamnat oficial, un tortionar primeste o pensie mai mare decat un fost detinut politic...

Gabriel Daliş spunea...

Torționarul Ciolpan a fost decorat de Constantinescu. Ne mai miră ceva?

opinie spunea...

Da. Ma mira faptul ca o tema ca asta reuseste sa dea peste cap oameni si astazi, moment in care ar trebui sa luptam nu pentru nedreptatile care s-au facut in trecut ci pentru cele care se fac astazi. Daca nu gresesc, in momentul de fata se joaca un teatru absolut, in care actorul principal este comunismul deghizat in haine de clown. Da.S-au facut nedreptati terbile, dar acum, scoaterea in evidenta a crimelor(da, crime) comuniste nu face decat sa mascheze crimele care se fac astazi. In stilul asta am putea sa incepem sa ne bocim si vii, nu numai mortii, pentru ca tind sa cred ca se fac aceleasi magarii, numai ca sub o forma moderna.

Gabriel Daliş spunea...

A face binele nu e niciodată prea târziu.

opinie spunea...

asa este. Dar degeaba pansezi bubita cand sub e o mare infectie.

white noise spunea...

e mult prea tarziu, gabriel
au castigat toate bataliile.

El Desdichado spunea...

Un articol care o sa va placa, in cazul in care nu l-ati citit deja:http://www.adevarul.ro/liviu_antonesei/Cine_a_castigat_7_423027696.html

Gabriel Daliş spunea...

Vă înțeleg raționamentul, însă eu, poate dintr-o juvenilă încăpățânare, nu-l pot accepta. Dacă dupa 20 de ani este târziu, cum va fi peste alți 20 de ani?
White Noise, sincer, tare mă tem că ai dreptate!