O frază, un vers, o carte (XXIII)

Lucian Vasiliu, Mierla de la Casa Pogor, ed. Euchronia, Iași, 1994, cu un cuvânt înainte de Eugen Simion, pag.38.

POEM FINAL

Hălăduiesc de unul singur într-un oraș

cu peste 300 de mii de oameni. Un cer ca un imens

cargou petrolier, în nemișcare:

văd cum Dumnezeu se aruncă sub roțile

silențiosului tramvai de serviciu

Prietenul lucrează în asceză la Tractatus de impotentia -

astfel izbucnește incendiul la periferie,

explodează inima într-un câmp minat.

Sare în aer laboratorul alchimic:

înimă putredă prin care bate vântul,

inimă de piatră la temelia unui edificiu

al cărui nume îmi scapă

Dar nimeni nu se sinucide

Doar noaptea asta e prea lungă. Cine

o poate scurta?

Îmi tai un deget. Celelalte, în cor:

taie-ne și pe noi!

Exprim un cuvânt. Celelalte, în cor:

Și pe noi! Și pe noi!

Observ că bocancii îmi sunt ferfeniță

și mă grăbesc să-i arunc

Dar poemul acesta este prea lung

Scot cuțitul și HARȘTI!, un deget.

Celelalte, în cor: Și pe noi! Și pe noi!

HARȘTI! HARȘTI! HARȘTI!