vineri, 4 februarie 2011

O frază, un vers, o carte (XXII)

Octavian Soviany, Viața lui Kostas Venetis, ed. Cartea Românească, 2011, pag. 370-372.
(fragment)
"Tocmai le arătam oaspeţilor lui Schmoll o scamatorie banală învăţată de la Mamulos, când am observat în uşa salonului silueta mlădie a unui bărbat a cărui faţă era acoperită cu o mască neagră de catifea. Fracul de o croială desăvârşită, acul de cravată care valora o avere, inelele ce străluceau în degetele sale subţiri şi molatice arătau fără greş cât de presus se afla acest musafir apărut de neaşteptate faţă de vizitatorii obişnuiţi ai austriacului.
Apariţia necunoscutului nu i-a scăpat de bună seamă nici gazdei, pe a cărei faţă boţită de maimuţoi am văzut aşternându-se mai întâi o uluială teribilă, apoi, cu mişcările sale împiedicate, Schmoll începu să facă nişte plecăciuni caraghioase în direcţia oaspetelui străin şi deschise gura, pregătindu-se să rostească pesemne un cuvânt de salut. Zelul său fu curmat însă de un gest molcom, femeiesc aproape, al neconoscutului, care îşi duse arătătorul la buze, dând de înţeles că ar dori ca prezenţa lui să treacă puţin observată şi se strecură într-un colţ mai întunecat al salonului, unde marginea roşie a unui fotoliu primi povara trupului său graţios.
La un semn al lui Schmoll mi-am continuat numerele de scamatorie.
Îmi dădeam însă seama că bietele pehlivănii pe care le deprinsesem prin maidanele şi casele de petrecere ale Salonicului nu se mai potriveau, era nevoie de ştiinţa tainică a Kabalei pentru a atrage atenţia musafirului (în care îl bănuiam pe ocrotitorul meu necunoscut) şi un gând năstruşnic îmi fulgeră creierii. Mi-am încordat aprig voinţa, am chemat în gând ajutorul unor puteri nevăzute al căror nume de spaimă îmi fusese dezvăluit de Aleppo Aleppi, apoi am făcut cîteva pase magnetice în direcţia pianului uriaş de concert. Clapele acestuia se puseră de îndată-n mişcare, scoţând sunetele pline de voioşie ale unui cântecel săltăreţ, pe urmă din cutia întunecată a sculei de muzică începură să se audă nişte bubuituri înfundate, iar, după câteva momente, ieşi de acolo un motan mare şi negru, care, sub privirile stupefiate ale musafirilor, se ridică dintr-o dată în două picioare şi se apucă să danseze.
De sub masca neagră de catifea răsunară în salonul lui Schmoll hohotele cristaline de râs ale necunoscutului.
Atunci motanul se apropie de musafir, îi înhăţă, cu o mişcare îndemânatică, acul de cravată pe care mi-l strecură între degete, apoi se făcu mic şi dispăru într-unul din buzunarele enorme ale fracului gazdei.
Am pus acul de cravată pe marginea unui gheridon şi am suflat asupra lui de câteva ori.
Acul se transformă într-o mică bulă de aur, care crăpă drept la mijloc, lăsând să se ivească tulpiniţa fragedă a unei plante. Tulpiniţa creştea văzând cu ochii şi începu să dea frunze, iar în curând se transformă într-un pomuleţ de aproape un metru, în care se iviră mai întâi nişte flori galbene, apoi nişte fructe aurii de mărimea unei alune. Am smuls unul dintre aceste fructe cu vârful degetelor şi i l-am dus musafirului necunoscut, rugându-l să-l ţină în podul palmei şi să sufle asupra lui.
Necunoscutul se prinse în joc.
Atunci fructul crăpă în două şi din el izbucni un fuior de fum ce începu să se închege, luând forma unei femei nu mai înalte de două sau trei degete, ce îi făcu musafirului câteva plecăciuni, apoi îşi îndreptă braţul subţire de abur spre marele policandru care lumina salonul lui Schmoll.
Lumina se stinse, apoi se aprinse din nou.
Iar când lumânările începură să-şi reverse iarăşi lumina lor palidă prin colţurile salonului, oaspeţii putură să bage de seamă că pomuleţul cu fructe aurii dispăruse, iar în palma larg desfăcută a necunoscutului strălucea acul de aur, pe care acesta şi-l prinse în cravată cu o mişcare domoală, apoi se ridică în picioare şi începu să aplaude.
Aplaudară şi ceilalţi oaspeţi, tare şi îndelung, iar Schmoll se repezi la mine şi prinse să-mi scuture mâna cu atâta putere încât ai fi zis că vrea să mi-o smulgă din umăr, urlând că acesta fusese cel mai strălucitor număr de magie pe care îl văzuse în viaţa lui.
Mă simţeam stors de puteri, iar genunchii îmi tremurau, căci nu-mi mai supusesem niciodată până atunci voinţa unei asemenea încordări, care tulbură uneori mintea până aproape de nebunie şi istoveşte trupul în aşa măsură încât poate fi urmată de leşinuri şi chiar de paralizii trecătoare ale mădularelor.
Adunându-mi ultimele resturi de vlagă, am izbutit totuşi să schiţez o reverenţă în direcţia necunoscutului, care, pregătit de plecare, mă privea acum din uşa salonului, de sub borurile pălăriei înalte, pe care şi-o ridică uşor, înainte să dispară în întunericul coridorului, răsplătindu-mă cu un salut discret, în care mi s-a părut, nu ştiu de ce, că ghicesc promisiunea unei revederi destul de apropiate.
.............................................................................................
Patruzeci şi opt de ore a durat somnul greu care m-a cuprins imediat ce, ignorând entuziasmul stârnit de numărul meu de magie, am reuşit să mă strecor în camera mea.
M-am trezit cu gura uscată de o sete năpraznică şi cu mădularele amorţite. Nici nu m-am atins de tava încărcată cu bunătăţi pe care austriacul se grăbi să mi-o aducă la pat, însoţită de strâmbăturile lui caraghioase de admiraţie.
După ce am deşertat pe nerăsuflate două carafe de apă, i-am spus lui Scholl că am trebuinţă să respir puţin aer proapăt şi fără să-i mai cer permisiunea, aşa cum fusesem obişnuit să fac în ultima vreme, am ieşit în oraş. Simţeam nevoia să-mi adun gândurile şi să-mi limpezesc mintea, căci vizita ocrotitorului meu îmi stârnise în cuget tot soiul de nelinişti şi întrebări. Cine putea să fie bărbatul acela misterios, care găsise de cuviinţă să-şi facă ascunsă înfăţişarea şi faţă de care gazda mea părea să nutrească un respect fără de margini? Din ce pricini mă bucuram oare de favorurile acestui oaspete enigmatic, ale cărui podoabe şi a cărui ţinută trădau, fără urmă de îndoială, o naştere foarte sus-pusă? Ce legătură putea să existe între bună-voinţa pe care mi-o arăta ocrotitorul necunoscut şi urzelile puterii ce mă însemnase şi mă ţinea între iţele ei, acea putere care îi număra fără doar şi poate între mădularele ei atât pe austriacul cel caraghios cât şi pe Aleppo Aleppi?"

Un comentariu:

Ralu spunea...

aa...de-abia astept sa termin odata cu sesiunea sa am timp sa o citesc si eu..