Marta Petreu, Cartea mâniei, ed. Albatros, București, 1997, pag.35-36.
Mama cu Pruncul
Apoi în lume s-a făcut târziu prea târziu
nimeni n-a mai vrut să se nască
nimeni n-a mai vrut să facă dragoste
nimeni n-a mai putut să iubească
Oho! vasul viu al inimii tale s-a îngrășat
Gol. Pulbere. Beznă
Beznă definitivă ori - e totuna - lumina deplină
Haita de lupi a inimii
urlă a urît. La orice oră miroase a hoit
duhneşte putreziciunea. Neîngropate cadavrele mamei cu pruncul
putrezesc pe asfalt la vedere
Nu există decât această lume care-şi trăieşte
într-o duhoare cuprinzătoare
groaza sfîrşitul
Îmi amintesc o dimineață normală dintr-un an oarecare
o dimineții cu fulgi albi uriași
fumegând pe pielea noastră îndrăgostită
(Da. Stam învelită în carnea ta cum ochiul meu stă-n pleoape
Da. Carnea noastră
era-nflorită în cupe roșii cu miezul întunecat
așa cum macii își etalează morfina staminelor
sub soarele amiezii)
Îmi amintesc (cu efort)
iarba de-afară iarba de-acasă iarba din Grădina cu mere
Gol. Pulbere. Beznă. Cerul uscat
Nu ninge. Nu plouă. Nu mai cad stele în palmă
Nu plouă cu sânge. Acum
e pur şi simplu târziu. Acum e sfârşitul. Cenuşa. Mânia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu