[revin cu poemul scris de câțiva deținuți din Penitenciarul Bistrița, participanți luna trecută la atelierul de creație pe care l-am avut împreună, prin intermedierea Cameliei Toma și bunăvoința conducerii Penitenciarului. Poemul le aparține în totalitate, dar nu are deocamdată un titlu.]
Închideți ușile,
Ascundeți cheile.
În amintirea multor vieți
Eu am să fiu
un gram de libertate.
Visez acum
voi înțelege măcar puțin viața,
la modă e viața dură.
Lumea era a mea,
dar eu nu aparțineam ei -
un creștin zadarnic.
Apar ca o felină
aș vrea să vorbesc
nu e furtună,
seară de seară nu a fost să fie,
ci ploaie.
Dacă aceste cătușe mă umilesc,
încurajat repet
în mâna mea e viața.
Mă uit, îmi vine să vomit
mă uit la tine
să râzi, să nu plângi
o lebădă frumoasă nu mai este.
2 comentarii:
am fost prezent la Penetenciarul Nr.2 de la Lipcani, Moldova, tot la un atelier http://editorcassh.blogspot.com/2010/10/lipcani.html
trist tot ce e legat de trecut, de penitenciar...
M-a atins grozav poezia asta, prin valoarea umana pe care o are. Mi-a adus aminte. Am avut si un prieten in inchisoare. Mi-au povestit cele doua americance asta vara despre pustii din inchisorile S.U.A.
Bravo, din toata inima va zic. Oamenii aceia au nevoie sa ramina oameni mai mult decit de orice altceva.
Trimiteți un comentariu