“Spatiu privat” este al patrulea volum de versuri al Elenei Vladareanu, una dintre cele mai cunoscute si zgomotoase voci din generatia tanara de scriitori.
Placheta beneficiaza de 33 de ilustratii care poarta semnatura lui Dan Perjovschi, de citate din cartile de gastronomie ale lui James Oliver, din cataloagele Ikea 2008 si 2009, dar si de informatii aparute in presa ultimilor ani, cazul lui Claudiu Crulic, de exemplu, fiind surprins in unul dintre poemele acestui recent volum de versuri, aparut la Cartea Romaneasca.
Ce are de-a face poezia cu gastronomia? Omul isi mananca propria viata si o digera ca pe o mancare a carei prima forma o imbracase un text.
In “Spatiu privat”, poeta se pune in postura individului din multime care cunoaste blazarea si lipsa de nuante in a aborda pragmatic viata. E ca si cum te-ai opri brusc pe un bulevard aglomerat si ai incepe sa fotografiezi inaltimile cladirilor, primind impunsaturi din toate partile. Pentru ca Elena Vladareanu nu se fereste de contradictii. In pofida locului comun, caldut, ea prefera sa reactioneze direct, stabilindu-si prin poezie un target de evaluare a cotidianului de care se jeneaza si se simte straina, dar in prezenta caruia se autodenunta (proclama?): “nu-mi place poezia./ nu-mi place carnea de porc./ nu sunt multumita de jobul meu/ de viata mea/ de iubitul meu./ nu am speranta de viata/ nu am planuri de viitor/…/ nu dau doi bani pe viata mea./ si in general nu imi place/ si nu-mi doresc nimic./ doar un spatiu in care sa ma aud/ cum inspir si expir. atat.”
Dezabuzarea vine din prea multa cunoastere a lumii care viermuieste si se vaieta. Acest social imbacsit de bacterii si boli, neajunsuri si frustrare, devine pentru Elena Vladareanu un spatiu al hidrocarburilor care devasteaza viata si o ingroapa: “in fiecare casa exista cate un colt din ala in care nu ai cum sa ajungi./ in care nu intra nici peria subtire si ascutita a aspiratorului, nici varful maturii/…/ tot ce vreau sa uit si nu pot e ghemuit acolo/…/ cate bacterii se aduna acolo, cati germeni patogeni/ nu ma gandesc ca ascunsa in praf sta pitita hepatita c/ asteptand momentul sa-mi sara la gat.”
“Spatiu privat” este o carte a multor nefericiri, desi valentele cinice, suprarealiste, ofera uneori textului un balans permanent luminos, ludic: “majoritatea barbatilor sunt inutili”, “am un orgasm oau!”, “nu e casa mea din reviste. e tot ce pot spune acum”, “nu se poate trai intr-o asemenea mizerie.”
Poezia devine pentru Vladareanu un soi de suspans libertin, o modalitate prin care lumea trebuie pedepsita fara regrete. Poeta nu este o inconstienta care isi rezerva destinul ratatului, ci o reflexiva inteligenta care se transpune in pielea abjecta a cotidianului pentru a incerca sa-i inteleaga absurditatea de care se dezice in permanenta. De aceea poemele par un fel de corectii aplicate naturii umane, tendinta permanenta de deradere, groaza de mizeria lumii si aratarea imperfectiunilor cu degetul in fata tuturor sunt marca acestui volum de versuri scris chirurgical, dar cu reprosuri nevrotice.
2 comentarii:
O poeta mediocra!
Excelent comentariu ! Mi se pare că a fost sesizat şi explicat perfect sensul adevărat al acestui volum care, pe unii critici în principiu experimentaţi, i-a pus în încurcătură (adică nu "s-au prins" despre ce e vorba de fapt...).
Poeta nu e mediocră, ci e foarte interesantă, şi rămâne — deşi aparent îşi schimbă maniera şi "natura demersului" de la o carte la alta — una din cele mai pregnante voci ale generaţiei ei şi ale poeziei de azi în general, practic in-comparabilă "pe culoarul ei".
Trimiteți un comentariu