din volumul "Versuri", Editura pentru Literatură Universală, colecția Poesis, traducere și cuvânt înainte de Nina Cassian, pag. 120-121.
Rele timpuri pentru lirică
Știu prea bine: cel fericit
e îndrăgit. Vocea lui
se aude cu plăcere. Obrazul lui e frumos.
Copacul schilodit din curte
indică țărâna bolnavă de sub el, dar
trecătorii, ocărându-l, schilod.
Bărcile verzi și pânzele vesele ale Sundului
eu nu le văd. Din toate,
văd numai năvodul șubred de ață al pescarului.
De ce vorbesc oare
numai despre faptul că țăranca de patruzeci de ani
umblă încovoiată?
Sânii fetelor
sunt fierbinți ca întotdeauna.
Dacă aș pune în cântecul meu o rimă
mi s-ar părea o frivolitate.
În mine se înfruntă
încântarea din fața unui măr înflorit
cu indignarea din fața discursurilor zugravului.
Dar numai aceasta din urmă
mă-mpinge spre masa de scris.
2 comentarii:
Cel fericit...aşa ca în cel fericit locuitor dar mai cu seamă locutor al lui înşişi? Dintr-acel pentru care poezia se formează în văz? În ureche sau în gură?...precum rostit-a cândva Doinaş.
* erată
însuşi
Trimiteți un comentariu