"Stilul este pielea care conturează conținutul"

[interviu realizat de Mihail Vakulovski, sursa: Tiuk!, nr.30/2011]

- Gabriel, poezia ta nu seamănă deloc cu poezia colegilor de generaţie, nici ca fond, nici ca formă, iar din antologia apărut recent, „: până mereu”, vedem că ai acelaşi stil din prima ta carte pînă acum, în inedite. Cum ai ajuns la acest stil?

- S-a vorbit, pe bună dreptate, despre autoreferențialitate și biografism (de altfel, singurele lucruri care mă apropie de douămiism), deși consider că am depășit de multă vreme aceste lucruri, poezia pe care o scriu propunând și evidențiind clar un termen singular pe care l-am numit antropolirism. Ce înseamnă antropolirismul voi detalia în momentul în care voi publica noua mea carte de poezii. Dar nu mă grăbesc deloc. O poezie din care lipsește omul nu mă convinge suficient, iar textele care plasează umanul într-o simplă zonă scenografică îmi par scindabile. Prea s-a scris demografic și nu intim.
Nu m-am ferit de mode și modele contemporane, chiar dacă nu mi-a plăcut aproape deloc marmelada douămiistă. Păcatul este că s-a promovat, în mare parte, un singur fel de a se scrie poezie, iar această greșeală nu trebuie să li se impută exclusiv poeților. Și critica literară a făcut greșeli mari abdicând spațiul distincției, în cele din urmă declarând părăsită casa în care mai locuiau oameni. S-a tras prea mult cu ochiul sau s-a făcut prea mult din ochi. Poeții din această generație au scris destul de timorat, aproape nesigur, n-a existat forța scrisului care să contureze profile distincte, convingătoare, ci forța limbariței. Cu toate acestea, sunt câteva nume care s-au evidențiat și mă bucur că s-a întâmplat asta.
Dacă e vorba să am un stil personal, de la debut până acum, este pentru că am aceeași piele. Stilul este pielea care conturează conținutul. Mă simt consangvin cu aceleași vechi zbateri și întrebări.

- Ai scris vreodată şi altfel de poezie? Cum era?

- Am început să scriu poezie din lenea de a-mi face temele acasă, în școala generală. Între o compunere de două pagini și două catrene, poezia mi s-a părut la îndemână. Cu câteva minute înainte de începerea orei de română am scris primul poem. Apoi am început să scriu prost, dar m-a ținut destul de puțin, slavă Domnului. Mi-am făcut mâna muncind, nu pocind, nici scuipând în palmă.

- Ai studiat economia şi religia, două facultăţi cam ciudate pentru un scriitor. …Acum îmi dau seama că nu întîmplător poezia ta e economicoasă (în cuvinte). Foştii tăi colegi de facultate ştiu că au un coleg scriitor? Ai semnale în acest sens de la cineva dintre ei?

- Nu știu cum să apropii ceva de poezie. Cred că orice aș fi studiat sau n-aș fi studiat, tot același eram. Ca matur și ca poet m-am conceput singur. Singur am început să iubesc cărțile; la școală eram obligat să citesc cărțile și n-o făceam.
M-am ferit să le spun colegilor de facultate sau de serviciu că scriu. Mă săturasem de mereu aceleași apelative: “Poetul național”, “Poetul”, “Mihai Eminescu” etc. sau să-mi pună două coarne pe post de aură. Poezia mă recomandă mai întâi intim, apoi public. Acum știu doar câțiva prieteni că scriu, deși prietenii mei destul de recenți, dar adevărați până să îmi apară anul trecut cartea, n-au fost nici la lansare, iar numărul meu de telefon în mod sigur s-a pulverizat în agendele lor. Acum am prieteni care scriu și ei. Sunt un privilegiat. Iar prietenii mei din copilărie și din Iași mi-au rămas prieteni. Pentru mine, prietenia e dovada clară că Dumnezeu chiar există și că e un om bun.

- De ce au intrat atît de puţine poezii inedite în antologie?

- Pentru că-s zgârcit. Așteptările mele cele mai mari se vor concentra pe noua carte de poeme. Nu am dorit ca acestei antologii să-i fac un face-lifting, ci conținutul ei să fie asigurat de poemele vechi.

- Cine te-a influenţat ca poet? Ce scriitori ţi-au plăcut în adolescenţă?

- Sunt scriitori care-mi plac enorm, dar nu-mi permit să-i las să mă influențeze. Poezia contemporană nu este un deliciu, de cele mai multe ori o citesc informativ. În adolescență îmi plăceau Bacovia, Aristotel, Emil Botta și Stendhal. Mai târziu, Mihai Ursachi mi-a spus un lucru extraordinar, că o poezie se scrie o viață, iar apariția ei într-o carte nu înseamnă niciun adio.

- Ce scriitori tineri îţi plac? De cine te simţi mai apropiat ca poet?

- Îmi plac câteva cărți ale unor scriitori tineri. Cel mai apropiat ca poet mă simt de Constantin Virgil Bănescu. Regret că nu mai este, că planul lui de a scrie împreună o carte n-a fost dus la capăt din cauza dureroasei lui decizii de a nu mai vrea să trăiască aici. Îl voi purta mereu în inima mea și în interiorul celor mai bune lucruri pe care sunt capabil să le construiesc cu toată ființa uneori.

- Ce hobby-uri ai? Ce-ţi place să faci în timpul liber?
- În mod detașat jogging-ul. E și o ironie în asta, că nu-mi găsesc nicăieri locul.

(6 aprilie 2011)