miercuri, 16 februarie 2011

trei cărți, trei opinii (IV)

1. Dan Coman, Irezistibil, ed. Cartea Românească, 2010.
Proza nu este miza acestei cărți grăbite, care are toate datele unei eboșe. Singurul merit al narațiunilor lui Dan Coman este, în acest caz, de a te trimite înspre cărțile lui de poezie și de a te convinge de puterea de seducție cerebrală și afectivă a sindromului D Great, un poet exemplar și un atlet sexual. O carte care deconspiră laboratorul intim în care din carne brută s-au decupat țesuturile elementare care formulează poezia poetului Dan Coman.
Prima povestire abundă în pronume personale, dublate de posesive și gerunzii. "Alergam ușor, uneori întorceam capul și-l vedeam pe frate-meu chiar în spatele meu, o ținea de braț pe maică-mea, începusem să hohotesc văzându-i alergând așa și ieșind pe poartă - și văzându-ne pe noi , toți patru, alergând cu lemnul acela pe umeri. Biata de ea, zicea și taică-meu care alerga pe lângă calul lui parohial ținându-l de căpăstru, biata de ea."
A doua povestire este previzibilă, dar amuzantă, care amintește de grotescul și satiricul lui Mircea Cartărescu din Frumoasele Străine. Construcții nefericite în cea de-a treia povestire, verbul "a fi" la imperfect declasifică frazele într-o carte mutilată de verbe la imperfect și perfect compus, care apar ca niște tatuaje nefirești pe corpul epic imberb. Iată două exemple: "Ce era pentru mine extraordinar era că aveam propria cameră de lucru", pag.72, și "Eram mândru, foarte mândru, în ziua aceea, pe holul Casei de Cultură, m-am întâlnit cu o colegă de care eram îndrăgostit, mergeam să citesc la un cenaclu, nu i-am spus asta, nici măcar nu i-am vorbit, eram convins că se vede...", pag.78-79. Exemplele de acest fel pot continua.
Posibila convenție de receptare a povestirii studio 45, ca pe un jurnal de bursier în Germania poate, într-adevăr, salva acest text. Citit în altă cheie, e o povestire banală a unui ins autosuficient, care se autodemască orgolios printr-o sinceritate jucată paliativ și fantoșe convertite la experiențe irezistibile (iremediabile), dacă e să fac aluzie la titlul volumului.
Ultimul text din carte este o simplă informație.
Irezistibil nu reușește proza, ci un pliant eficient care promovează poezia și imaginea unui poet adevărat.

2. Marguerite Jean-Blain, Eugene Ionesco. Mistic sau necredincios, ed. Curtea Veche, 2010.

Cartea nu dă un răspuns clar, dacă Ionesco a fost un mistic sau un necredincios, însă oferă un documentat eseu în care Ionesco este surprins în postura unui homo viator, aflat la "antipodul retoricii pure." Un spirit care și-a regăsit sursele de viață în scris, iar inspirația în cele mai complexe documentări - cărți de psihologie și religie, de la Freud si Jung, la operele lui Jean Baruzi și mistica iudaică a lui Ghershom Scholem la compleșitoarele povești hasidice ale lui Buber. Autoarea a fost destul de prudentă, conștientă de semiprofanul interpretat anagogic, care leagă extrema necredinței de adularea misticii. În fond, întreaga operă a lui Ionesco a avut ca sursă fondul religios a tot ce există în uman, printr-un corpus evanescent plin de spaime și frisonări. "Trebuie să ne învățăm să trăim sau să murim", conchide Ionesco, mizând pe faptul că "persoana este izvorul tututror valorilor." Mi-au plăcut enorm așa-numitele augmentări în ceea ce priveste scrierea textelor marelui dragmaturg, în paralel cu asimilarea unor formule care nu au permis apropierea nicunei inserții demagogice contemporane lui, atâta vreme cât sub comunist îl regăsea tot pe nazist, iar lista numelor care au polemizat pe acastă temă să devină "un primat necondiționat al problemei mântuirii neamului." Problema religioasă în ansamblu? O reacție de sorginte filosofică, în disputele vremilor.

3. Bogdan Lipcanu, fuck tense, Casa de Pariuri literare, București, 2010, seria Poezie, colecția Opera Prima, cu o postfață de Gheorghe Iova.
Bodgan Lipcanu a surprins cu un debut eterogen și puternic, în care copilăria devine spațiul prin excelență liric și abundă în destăinuiri pline de ingenuozitate. “ A fost o onomastică la care am invitat/ doar fetele noastre preferate/ și am exclus rivalii./ Udo a pus niște muzică din anii '70,/ De-a lui taică-su, nemțească./ Stăteam speriați, fetele de o parte, noi, de alta. Îmi făceam freza în baie și reveneam.// Nu se întâmpla nimic și fetele au plecat plictisite./ Ne-am dat seama că nici măcar nu am servit tortul/ și le-am strigat pe geamu' de la bucătărie/să se întoarcă.”
Reținând în permanență esențialul, poemele apar viguroase, fără a avea drept miză prețiozitatea sau livrescul, și reușesc să creeze univers poetic. Matură, convingătoare, care revitalizează cu umor și detașare vârsta inocentă a unor vremuri structural indecente, Fuck tense este o carte care abundă în puterea candorilor unor vremuri trecute, privite astăzi cu ironie și mult sarcasm.
Două mari calități au poemele lui Lipcanu: latura originală și puterea de esențializare.

5 comentarii:

Anonim spunea...

felicitari, Gabriel! Foarte, foarte inteligenta lectura ta, mai ales in primul caz. In sfarsit cineva care deconspira totul. Bravo

Unknown spunea...

mulțumesc. e o notă de lectură, nu o deconspirare. :)

Anonim spunea...

foarte slabă recenzia la "irezistibil". citatele nici măcar nu argumentează în vreun fel (oricât de forţat) opiniile critice pe care le formulezi. foarte multă confuzie între autor şi poetul dan coman ca personaj. iar analiza timpurilor verbale este chiar cea mai caraghioasă/ieftină parte a recenziei. "corpul epic imberb"!!! omg! this was fun! aşadar corpul epic ar fi trebuit lipsit de verbe? nu cumva tocmai de ele e dată viteza/înfrigurarea parcursului?

Unknown spunea...

vă mulțumesc pentru părere. vă doresc o seară amuzantă în continuare.

Anonim spunea...

Imi place stilul analitic prin care ati cernut cartile.
Poate ca ar fi putin cam greu, of, hai sa zic pe sleau- greoi pentru elevi dar pentru un expert in literatura aceste recenzii pot fi o delectare
Nu ma incadrez in nicio grupa, am trecut doar sa citesc poeziile:)
Mult succes