O frază, un vers, o carte (XIV)

Eugenio Montale, Poezii, Editura pentru Literatură Universală, colecția Poesis, București, 1968, pag. 79. Traducere și prefață de Dragos Vrânceanu. Ediție bilingvă.

*
Aș fi vrut să mă simt sec și esențial
ca trunchiurile pe care le răstorni
mâncate de săruri;
așchie în afara timpului, martor
al unei voințe reci ce nu se curmă.
Altul am fost: om urmărind pe cel
ce privește în el, în altul, fierberea vieții
în goană - om care întârzie
în fapta de nimeni apoi distrusă.
Am vrut să descopăr răul
care pătează lumea, mica sucitură
a unei pârghii care oprește
mașinăria universală; și toate
evenimentele secundei le-am văzut
gata să se desfacă într-o prăbușire.
Urmată dâra unui drum, m-am trezit
cu contrariul în inimă, cu chemarea lui;
sau poate aveam nevoie de foarfeca ce taie,
de mintea care decide și dezlănțuie.
Alte cărți îmi trebuiau,
nu pagina ta bubuitoare.
Dar nu regret nimic; tu desfaci încă
ghemele lăuntrice cu cântul tău.
Delirul ți se urcă acum înspre astre.