vineri, 31 decembrie 2010

Rugăciune

Biblia, traducere de Dumitru Cornilescu, ediția din 1990 (reeditarea primei ediții Cornilescu, din 1921), București. Deuteronom 29, 5-11.
"Totuși El zice: "Eu v-am călăuzit patruzeci de ani în pustiu; hainele nu vi s-au învechit pe voi, și încălțămintea nu vi s-a tocit în picior:

pâine n-ați mâncat și n-ați băut nici vin, nici băutură tare, ca să cunoașteți că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

Ați ajuns în locul acesta; Sihon, împăratul Hesbonului, și Og, împăratul Basanului, ne-au ieșit înainte, ca să ne bată, și i-am bătut.

Le-am luat țara și am dat-o în stăpânire rubeniților, gâdiților și la jumătate din seminția manasiților.

Să păziți, dar, cuvintele legământului acesta și să le împliniți, ca să izbutiți în tot ce veți face.

Astăzi stați înaintea Domnului Dumnezeului vostru, voi toți, căpeteniile semințiilor voastre, bătrânii voștri, mai marii oștirii voastre, toți bărbații din Israel,

copiii voștri, nevestele voastre și străinul care este în mijlocul taberei tale, de la cel ce-ți taie lemne, până la cel ce-ți scoate apa."

2 comentarii:

Maria spunea...

E cumpana dintre ani.Sa privim inapoi cu iertare,inainte cu speranta,in jos cu intelegere,in sus cu recunostinta.Un an nou fericit, plin de impliniri si bucurii!

Unknown spunea...

La mulți ani!