joi, 23 decembrie 2010

O frază, un vers, o carte (VI)

val chimic, umilirea animalelor, Casa de Pariuri Literare, colecția Opera Prima, 2010, pag. 15.

zilele cu femeia chimică

nu îmi place să vorbesc despre mine,
nu mă iubesc, dar sunt un corp întreg,
integru

ar putea semăna cu un corp plin așa cum a
rămas în cadrul ușii, în timp ce benzi de lumină
o străbat de la distanță
- e una dintre sursele dezordinii

zile cu femeia alchimică.
pe hubloul mașinii de spălat, o peliculă albă,
lipită bine
din centrul de comandă nu-mi vedeam decât
mâinile
vii

îmbătrânesc
și mut obiectele din casă
- un act la fel de puțin curajos ca moartea

care va fi și ea anihilată -
o femeie își șterge fruntea umezită brusc,
cu brațele pline de rufe călduțe.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Nu-mi place deloc poemul. De ce l-ai postat?

Gabriel Daliş spunea...

Sunt, uneori, generos.