Nicolae Avram, Federeii, Casa de editură Max Blecher, colecția Plantații, Bistrița, 2010
(fragment)
Federeii
I
noi suntem băiețașii
cu capetele rase până la
sânge
împreună ne-am trăit viața
împreună am făcut foamea
am plâns am râs am iubit
după ce se dă stingerea
în dormitor se face liniște
sunetul pașilor pedagogului
haxim
sunt singurii
care se aud pe culoarul roșu
cu miros de benzină
uneori câte unul începe să-și
spună povestea în auzul
tuturor
II
ceanghi fusese găsit
într-o valiză uitată pe peronul
unei gări
când deschiseră lacătul
văzură un băiețel tuciuriu
sugându-și degetul mare
pe zvarici îl salvaseră bunicii
din șopron
unde tatăl său a vrut să-l arunce
sub copitele cailor
bostan este copil din flori
își închipuia
că îl născuse o albină
menghină fu salvat dintr-un
tomberon
în această noapte pobeda visează
cu voce tare îl auzim strigând
în somn
vai nu mai dați tovarășul educator
vă rog nu mă loviți
promit că nu mai fac
că am să fiu cuminte
aiurează
sătui de urletele lui aruncăm
o pătură peste cap și-l lovim
cu saboții de lemn până
amuțește
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu