vineri, 3 decembrie 2010

George Bacovia recitând poemul "Decembre"

Click, mai jos, pe titlul poemului.

Decembre

Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Nici decembrie nu mai e ce-a fost. Azi s-ar fi potrivit toate litaniile ploilor ce lichefiază oasele şi corporalizează nervii. Şi totuşi...de ce-am fi trişti cât mai ştim de-acest poem?

Scorchfield spunea...

Tristeţea este o formă de manifestare intelectuală, s-a dovedit că animalele, primele fiind hienele: râd. De plâns nu plânge nimeni, doar se chinuie, în afara omului, însăşi el -omul, zeu alungat pe pământ, se plânge şi/-se chinuie.
:) pentru autor

Raluca spunea...

Nu cred ca e vorba de tristete. Eu, dupa asta tanjesc. Dupa o seara la gura sobei, cu o carte si un ceai. Lucruri simple, care imi lipsesc.

Anonim spunea...

parca are halvita in gura