"Jurnalul unei fete greu de mulțumit" de Jeni Acterian

Mărturisesc că nu sunt un amator de citit jurnale pentru că nu mă pasionează autobiografiile. Mă amuză. Mi se par întotdeauna emfatice, iar efuziunile “dragă jurnalule” insultă un cititor serios. Am uneori impresia că jurnalele sunt cărțile în care se minte fără măsură. Apocaliptic.

Am citit însă “Jurnalul unei fete greu de mulțumit (1932- 1947)” de Jeni Acterian pentru că însemnările au fost publicate știindu-se clar că autoarea nu ar fi fost de acord cu acest lucru. Bucurându-mă, așadar, de partea bună a "trădării" comise de fratele scriitoarei, Arșavir Acterian, naivitatea m-a determinat să cred în relatările extrem de cinice, generoase și, probabil, bine cântărite ale autoarei. Iată câteva dintre ele.

Despre Emil Bota, în seara premierei Werther: „cam ștrangulat la început, și-a revenit apoi, dar totuși se vedea că joacă în tensiune..mai are de muncit până să devină un actor mare, are inteligentă...știe ce-i chinul” (21 octombrie 1938), „relatiile noastre au fost mereu tandre, dar exterioare” (21 decembrie 1938);

Despre George Enescu (dirijor): „Beethoven și Enescu, ce vrajă” (19 martie 1942);

Despre moartea lui Mihail Sebastian: „Mergea pe stradă, a trecut o camionetă căreia i s-a rupt frâna și în câteva secunde un om a devenit o piftie...îl cunoșteam sensibil și oarecum similar mie” ( 30 iunie 1945);

Despre Radu Beligan: „M-am dus la teatru.Infect spectacolul...Radu Beligan – șters” ( 27 mai 1946);

Despre Cella Delavrancea: „Ieri după-masa la Cella. Ne-a cântat Bach, un Choral pe care l-a masacrat într-un mod fioros” (7 iunie 1946);

Despre Liviu Ciulei: „De vreo trei zile am lucrat în fiecare dimineață cu Liviu la traducerea lui din Golden Boy. E simpatic, extrem de tânăr...nu face compromisuri ca să placă publicului”( 18 decembrie 1946), „e draguț, tânăr, viu, uman. Puțin grăbit..are 23 de ani și îi e groază să nu rateze” (17 ianuarie 1947), „mult mai intelectual decât tot ce am cunoscut din generația lui” (22 ianuarie 1947);

Despre Carol al II lea: „Deziluzie. Regele nu a abdicat” (5 septembrie 1940), „Dimineața surpriza cea mare. A abdicat Carol II. Lumea a respirat adânc” (6 septembrie 1940);

Despre Ion Barbu – „Am citit Joc secund de Ion Barbu. Cel mai formidabil poet român” (21 august 1935);

Despre Mircea Eliade: „Nu mă entuziasmează deloc acest băiat. Foarte simpatic și inteligent ca om, dar cărțile sale sunt destul de idioate” ( 25 iunie 1934);

Despre B. Fundoianu: „Se plima solitar și n-a pierdut ocazia să mă piseze un ceas. Mi-a făcut o întreagă dizertație despre deliciile solitudinii” (28 august 1940);

Despre mai multe personalități ale secolului: „Avem totul pentru un secol interesant. Ii avem pe Dostoievski și Șestov, pe Huxley și Wilde, pe Baudelaire și Shelley, pe Greta Garbo și Leslie Howard. ...Vor fi uitați Hitler și Mussolini...niște fosile ale istoriei politice” (27 februarie 1942);

Despre Petre Țutea: „Am făcut conversație, așa cum obișnuiesc ei ( se referă și la George Teodorescu), cu paradoxe enorme, puțin scepticism, bârfeală multă” ( 5 noiembrie 1937);

Despre Mircea Vulcănescu: „Foarte drăguț, mi-e cum nu se poate mai simpatică mania lui de claritate, de obiectivitate” (17 decembrie 1938);

Despre Tudor Vianu: „Dimineață seminarul lui Vianu. Râs cu lacrimi de o fată care s-a sculat cu niște aere de music-hall și i-a spus lui Vianu ca ea fiind scriitoare și mai ales poetă, e locul ei să urmeze seminarul de estetică. Dialogul – cu subtila ironie a lui Vianu – a stârnit valuri de râs” (3 decembrie 1938).