Dana Amir (1966), poetă și critic literar, s-a născut în localitatea Haifa din Israel, într-o familie de profesori. După terminarea stagiului militar, a studiat Psihologia și Filosofia la Universitatea din Haifa. Psiholog clinic, Amir lucrează la Institutul de Psihanaliză din Jerusalim. Pentru volumul de debut a câștigat Premiul Ron Adler.
POEME DIN CAMERA DE URGENȚĂ
Cu toții dorm. Copila arabă în patul de lângă tine,
mama ei, una al cărei nume sună
ca bucuria, secretara medicală
care este numită cum i-am fi spus noi
sorei tale,
dacă ai avut o soră.
Și eu stau la marginea patului tău, spionând
în întuneric durerea de parcă aș pândi
un violator.
Corpul tău se subțiază departe. Doar fața ta se
mărește noaptea,
orbitele tale căscându-se ca două gâtlejuri aride.
Frica este uscată și ea, îmbibându-se mut în oase.
Am grijă să te îmbrac cu haine mirosind ca acasă.
Astfel te însemn că nu ești de aici.
Ești atât de distras, întotdeauna începând de la
mijloc,
ofensat de a nu fi înțeles, de nevoia
cuvintelor, ca noi ceilalți.
Tu măsori suferința în felul în care noi măsurăm
înălțimea.
Visele mele îndură trecerea timpului
între oftaturi.
Noaptea exprimă iubirea în simple gesturi: îndreptând
perna,
clătind oala de noapte, învelindu-te. Tratând
mirosurile
cu nepăsare,
numărând fapte în loc de împrejurări. Fiule, îți spun ție,
fiule.
Și îmi amintesc cum cineva a întrebat, în dimineața
circumciziei tale,
dacă erai primul meu născut,
și m-am umflat de lacrimi, potolit, tăcut, ca un lac.
Traducere de G. Daliș
