": până mereu", poeme de Gabriel Daliș
- Editura Charmides, Bistrița.
Gabriel Daliș a publicat până în prezent patru cărți de poezie: "Semnale de sâmbătă", Suceava, 1996 (Premiul pentru debut al Societății Scriitorilor Bucovineni); "Întoarcere acasă", Iași, 1998; "Chip Împreună", Iași, 1999 (Premiul Societății Scriitorilor Bucovineni); "Copacul fără urmaș", Iași, 2005. Prezentul volum, ": până mereu", este o antologie care cuprinde selecții din plachetele amintite și cinci poeme inedite.
Nu știu la ce generație de poeți se înscrie Gabriel Daliș (n. 1978), nici nu cred că interesează acest aspect, dar cu siguranță se aliniază în excelența ascendența poetică deschisă de Emil Botta, din care a "curs" apoi Mihai Ursachi, din care s-a desprins și curge încă pe aceeași linie Nichita Danilov. Nu obișnuiesc în comentarii la lirică să aproprii de autorii comentați comparații, dar pentru Gabriel Daliș o astfel de companie nu poate decât să-l facă și mai distins, după cum și este în poezia sa.
Gabriel Daliș ar putea fi un poet serafic, dar în niciunul dintre versurile lui nu am întâlnit termenul "înger". El ar putea fi si un liric scandalos, "cu mușchi lirici", cum pare că e moda astăzi, dar termenii sânge, sfârtecat, latrat, ruptura, zdrobit, carne, spinteca apar în sintagme și metafore improprii unui "furios", a unui furibund. În acest sens, "lumile" lui Gabriel Daliș par cărnoase, dar mireasma lor este de fân de munte, de tărâm râvnit, cautat cu ardoare: ": tufa compactă de mărăcini,/ amalgam de flame,/ cocoșul de munte pe un pisc ferit -/ ah, umbre solare.// sarpele ca un cablu și chipul/ desfigurat de boala/ transmit lumini -/ viitor prin crengile cu miros de bătrân,// atât deocamdată./ celălalt tărâm e cu ploi,/ niciodată nu s-a vorbit cu un om de acolo." (p.39)
Gabriel Daliș ar putea fi așezat cu versurile sale în ireal, ca de pilda în microciclul "cabluri, I, III, IV, V" - pp.23-26. Iată introducerea (***): ": în toate nopțile/ copacul din închipuire/ va fi rasaritul". "cablu IV" evocă un tărâm oniric, deși tărâmul are corp: ": sunt memoria unui demult dispărut,/ deși mă simt fără corp/ devin atât de amplu încât uit de mine.// să mai cred în frumusețea care nu întristează?// spune să mor copil,/ cu ochii și oasele cutreierate./ primul tremur apără,/ prima îmbrățișare stinge". "cabluri III", este poemul care da si titlul antologiei: ": nu pot uita/ visarea lângă ocean,/ nici frumusețea.// de la cinci dimineața până mereu sunt/ o goană între două clipe/ și am ființa tremurată/ și nu vorbesc".
O poezie pătrunzătoare care, în ciuda dezlănțuirilor, este atent controlată în numele unei anumite viziuni. (Redactor de carte este Claudiu Komartin, concepția grafică Ana Toma.)
- Editura Charmides, Bistrița.
Gabriel Daliș a publicat până în prezent patru cărți de poezie: "Semnale de sâmbătă", Suceava, 1996 (Premiul pentru debut al Societății Scriitorilor Bucovineni); "Întoarcere acasă", Iași, 1998; "Chip Împreună", Iași, 1999 (Premiul Societății Scriitorilor Bucovineni); "Copacul fără urmaș", Iași, 2005. Prezentul volum, ": până mereu", este o antologie care cuprinde selecții din plachetele amintite și cinci poeme inedite.
Nu știu la ce generație de poeți se înscrie Gabriel Daliș (n. 1978), nici nu cred că interesează acest aspect, dar cu siguranță se aliniază în excelența ascendența poetică deschisă de Emil Botta, din care a "curs" apoi Mihai Ursachi, din care s-a desprins și curge încă pe aceeași linie Nichita Danilov. Nu obișnuiesc în comentarii la lirică să aproprii de autorii comentați comparații, dar pentru Gabriel Daliș o astfel de companie nu poate decât să-l facă și mai distins, după cum și este în poezia sa.
Gabriel Daliș ar putea fi un poet serafic, dar în niciunul dintre versurile lui nu am întâlnit termenul "înger". El ar putea fi si un liric scandalos, "cu mușchi lirici", cum pare că e moda astăzi, dar termenii sânge, sfârtecat, latrat, ruptura, zdrobit, carne, spinteca apar în sintagme și metafore improprii unui "furios", a unui furibund. În acest sens, "lumile" lui Gabriel Daliș par cărnoase, dar mireasma lor este de fân de munte, de tărâm râvnit, cautat cu ardoare: ": tufa compactă de mărăcini,/ amalgam de flame,/ cocoșul de munte pe un pisc ferit -/ ah, umbre solare.// sarpele ca un cablu și chipul/ desfigurat de boala/ transmit lumini -/ viitor prin crengile cu miros de bătrân,// atât deocamdată./ celălalt tărâm e cu ploi,/ niciodată nu s-a vorbit cu un om de acolo." (p.39)
Gabriel Daliș ar putea fi așezat cu versurile sale în ireal, ca de pilda în microciclul "cabluri, I, III, IV, V" - pp.23-26. Iată introducerea (***): ": în toate nopțile/ copacul din închipuire/ va fi rasaritul". "cablu IV" evocă un tărâm oniric, deși tărâmul are corp: ": sunt memoria unui demult dispărut,/ deși mă simt fără corp/ devin atât de amplu încât uit de mine.// să mai cred în frumusețea care nu întristează?// spune să mor copil,/ cu ochii și oasele cutreierate./ primul tremur apără,/ prima îmbrățișare stinge". "cabluri III", este poemul care da si titlul antologiei: ": nu pot uita/ visarea lângă ocean,/ nici frumusețea.// de la cinci dimineața până mereu sunt/ o goană între două clipe/ și am ființa tremurată/ și nu vorbesc".
O poezie pătrunzătoare care, în ciuda dezlănțuirilor, este atent controlată în numele unei anumite viziuni. (Redactor de carte este Claudiu Komartin, concepția grafică Ana Toma.)
16.08.2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu