Pentru o claritate elementară, m-am dus la Marché de la Poésie, eveniment organizat de Institutul Cultural Francez, să ascult poezia lui Marin Mălaicu-Hondrari. Am repulsie, de regulă, faţă de aproape tot ce înseamnă Instituţie din România. Am ieşit cu greu din casă, pregătit pentru o noapte de poezie care urma să fie asigurată de 17 poeţi înşiruiţi pe o ciudată listă. Paharul de vin costa 12 ron, un pahar mic, hibrid, semăna mai mult cu un Erlenmeyer ţinut invers, apa plata 5 ron, preţuri suficient de mari cât să inhibe publicul să ia măcar un pliant, probabil, oferit gratis.
Noaptea s-a terminat pe la 2.00, cu recitalul care a scârbit şi bufniţele din Romană şi crocodilii din Nil. Este vorba de lectura lui Mihail Gălăţanu. Am ieşit din sală după primul vers pe care l-a citit, Cine nu face sex este idiot, n-am fost singurul care a avut această reacţie în sala deja goală. Am o repulsie ontologică, filogenetică, faţă de tipul ăsta de personaj, jucat sau nu, rupt dintr-un colţ de carte comunistă. Acest personaj care, ai spune că îi făcea baie Zoei Ceauşescu când era mică, purta şi un tricou pe care scria FBI. Şi, conform cu orice aparenţă, acest domn scrie incredibil de prost, pe măsura vervei cu care îşi interpretează bukakke-urile sale textuale, care mă trimit cu gândul la structura unui violator în serie fără tupeu, obsedat de dresurile Mumei Pădurii.
Noaptea s-a terminat pe la 2.00, cu recitalul care a scârbit şi bufniţele din Romană şi crocodilii din Nil. Este vorba de lectura lui Mihail Gălăţanu. Am ieşit din sală după primul vers pe care l-a citit, Cine nu face sex este idiot, n-am fost singurul care a avut această reacţie în sala deja goală. Am o repulsie ontologică, filogenetică, faţă de tipul ăsta de personaj, jucat sau nu, rupt dintr-un colţ de carte comunistă. Acest personaj care, ai spune că îi făcea baie Zoei Ceauşescu când era mică, purta şi un tricou pe care scria FBI. Şi, conform cu orice aparenţă, acest domn scrie incredibil de prost, pe măsura vervei cu care îşi interpretează bukakke-urile sale textuale, care mă trimit cu gândul la structura unui violator în serie fără tupeu, obsedat de dresurile Mumei Pădurii.
În rest, Marin Mălaicu Hondrari a dovedit că Marea Poezie este la Bistriţa. Îi mulţumesc pentru fascinaţie. Nu m-am putut concentra pe lectura lui Ion Mureşan. Personajul în sine este atât de real şi de pur încât risc să-mi placă orice ar citi el de pe o foaie. Pentru Angela Marinescu era să-mi dezamăgesc un prieten, dacă nu cumva s-a şi întâmplat asta. Pe cât de mult îmi place poezia Angelei Marinescu, pe atât de mult nu-s de acord cu buzduganele pe care le aruncă, într-o nevoie de marketizare agresivă, cum a vrut să se înţeleagă din discursul care a ambalat lectura. Angela Marinescu scrie atât de adevărat încât nu ar trebui să o preocupe nimic altceva decât scrisul, fără a cădea într-o autosuficiență neadecvată. Promovarea ar trebui să i-o asigure un bun agent literar, prin traduceri bune şi un PR inteligent. Angela Marinescu înseamnă a fi Poet. Numai un Nobel ar putea fi egalul Poeziei de o rară ținută a Domniei Sale.
Primul poem citit de Liviu Ioan Stoiciu mi-a plăcut în mod deosebit şi ultimele două din lectura lui Cosmin Perţa. De asemenea, un poem de Şerban Axinte.
Dar despre dezbaterea editorilor de poezie, vă spun data viitoare. Acolo am râs şi cu lacrimi. Situaţii tragice cu Nicolae Tzone, acest Muşatin al tipăriturilor din România. Uite cartea, nu e cartea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu