marți, 24 august 2010

La marea neagra a injuraturilor

Planul de a pleca la mare cu trenul de 5.45 a picat din start. N-am reusit sa ma trezesc, dupa cum era de asteptat. Am amanat plecarea pentru dimineata urmatoare. Pe la 1.10 a.m. eram deja bagat in pat, constiincios, sa ma pot mobiliza la ora 5.00, cand ar fi trebuit sa sune alarma. Inainte de a stinge veioza, am intrat pe site-ul CFR sa ma asigur ca ora de plecare a trenului e aceeasi, daca nu cumva s-a anulat cursa. Cand colo, stupoare. In mai putin de 30 de minute aveam un rapid spre Constanta, care mi-ar fi permis sa fiu cel tarziu la ora 9 dimineata pe plaja. Am sarit din pat, in mai putin de 20 de minute am fost in Gara de Nord. La casa de bilete, la 1.30, casiera mi-a spus ca nu mai are locuri. I-am spus ca vreau un bilet fara loc. Casiera, nedumerita, mi-a intins o privire trista, ca s-a blocat sistemul si nu mai poate emite bilete, sa-mi cumpar bilet din tren. Pe peron, ca la alegerile prezidentiale. Cozi din toate partile spre toate peroanele. Bineinteles, rapidul de Constanta, potrivit tabelei electronice, "va avea o intarziere de 70 de minute." Dupa ce ne-am calcat in picioare unii pe altii, s-a anuntat ca, de fapt, rapidul nu are intarziere si ca va fi garat la linia 10. Sa vezi macel. Pe principiul "sa fim primii, sa nu ne ia altii locul", ca la o intrecere de 400 m garduri, salturi peste geamantane, in urlete ostasesti si incurajari vulgare. Ajuns pe peronul 10, la megafon, duhul garii a anuntat "rapidul de Constanta va intarzia 15 minute." Apoi o rafala de injuraturi studentesti si cateva rasete. In cele din urma, trenul ajunge pe linia anuntata, lumea cu bilete s-a urcat in compartimentele destinate. Eu, daca tot nu aveam bilet, m-am dus la clasa intaia. Dupa ce toata lumea si-a gasit locul, suntem cu totii anuntati ca s-a schimbat numerotarea vagoanelor. Cei din ultimul vagon au venit spre primul si invers, cordorul ingust al vagoanelor devenind o albie de tipete, rasete aberante si reprosuri.
Trenul porneste, cateva doze de bere se deschid ca sampaniile la ora 12 a Anului Nou, chiote dinspre si inspre. La vreo jumatate de ora, prin dreptul meu trece un betiv injurand-o cum nu am auzit vreodata pe sefa de tren, controloarea, care il impingea de omoplati spre capatul trenului, spunandu-i scurt "Gura!" Parea genul de sefa autoritara si a dracului pe care, vazand-o, mi-am zis ca e doar o chestiune de timp pana ma va lua si pe mine la impins, neavand bilet, spre capatul trenului. I-am spus ca vreau sa vorbesc cu ea. "Nu vezi ca n-am timp?" mi-a raspuns. "Nicio graba, doar sa stiti ca n-am bilet." S-a uitat la mine ca o profa de matematica si n-a scos o vorba. Dupa cateva minute, am cautat-o in tren, i-am spus povestea cu calculatorul blocat care nu mai emitea bilete, mi-a cerut 20 de ron, mi-a dat doua scaune pe care, pana la Constanta, am citit stand pe un cot, Furtunile lui Alfonso Armada.
M-am cazat in Mamaia, plaja pana seara cu prietenii mei ajunsi acolo mai devreme, iar a doua zi m-am dus la Mangalia sa ma vad cu sora, nepotul si cumnatul meu cazati acolo. Am luat un microbuz care "pleaca intr-un minut", desi am mai stat vreo cinci minute, pana s-a umplut microbuzul de oameni. "Va cam sta ceasul la fara 1 minut" i-am spus tipei care mi-a luat banii pe bilet fara sa-mi dea biletul. "Cu minutul asta e microbuzul plin de clienti, ce, vroiai sa te las sa mergi la celalalt microbuz?" Apoi soferul a oprit, taxatoarea a coborat lenes si s-a intors dupa cateva minute cu doua shaorme. Una pentru ea, cealalta pentru sotul ei, soferul. Au mancat clefaind si lingand sosul de pe marginile pungii care imbracau shaorma fiecaruia ca un chilot stramt. Miroasea a ceapa, usturoi si gratar, greamurile erau inchide, aerul conditionat o luase razna, iar noi, calatorii, probabil intrasem in transa. O duhoare de neimaginat. "Pai nu va e rusine sa mancati in microbuz?" a intrebat cineva. "Pai daca nu am mancat dimineata.." a raspuns taxatoarea, aruncandu-si limba pe o bucatica de cartof culeasa cu mana in care tinea un somoiog de bilete.
Pe plaja Diana ajuns, in sfarsit, cu sora mea si cateva rude, am revazut-o pentru prima oara pe singura mea fina pe care am tinut-o in brate la botez, in urma cu 11 ani. I-am spus Loredana, desi o cheama Ana-Maria. Dupa-amiaza, am plecat spre Costinesti, dupa orele in care am auzit de milioane de ori pocnetul si spartul semintelor intre dinti, urmate de scuipatul uscat, brusc, al cojilor in nisipul fierbinte. A urmat o dupa-amiaza placuta cu Octavian Soviany si Miruna Vlada.
Am ajuns in Mamaia aproape de ora 10 seara, pregatit sa ies cu gasca prin cluburi. Au urmat zile superbe.
La intoarcere, m-am urcat intr-un autocar care urma sa plece spre Bucuresti "peste 45 de minute". Inainte de a porni, o voce a intrebat "mai este cineva care nu are bilet?" Am spus "da, eu nu am bilet." "Atunci trebuie sa te dai jos", mi-a spus. "De ce?", am intrebat eu. "Pentru ca nu ai bilet." "Dar nu se dau bilete in autocar, nu le vindeti dvs?" "Ba da", mi-a spus individul cam prost.
Un gras cu ecuson m-a dat afara din autocar, spunandu-mi ca un alt microbuz va pleca spre Bucuresti peste 5 minute.
Microbuzul egal horror. Era genul de masina din filmele romanesti care tin mortis sa arate cat de oribila e viata romanilor chiar dupa caderea lui Ceausescu. Microbuzul mergea pe-o parte, deja imi faceam scenarii de ce sa ma tin in cazul in care se va rasturna, cum sa o barez pe supraponderala din stanga mea care se baga in vorba. Cu tot dricul ala plin de lume, soferul si-a amintit ca trebuie sa ajunga la o benzinarie. In cateva secunde mirosul de benzina ne-a dat o lectie de supravietuire, apoi romanasii au coborat care-ncotro sa-si cumpere pungi de chipsuri, apa si sucuri, la nici 5 minute de la plecarea microbuzului din statie. Soferul claxona, romanasii ieseau in fuga din benzinarie, bucurosi, scuzandu-se ipocrit.
O vreme am crezut ca soferul nu are carnet. N-a ratat cateva borduri, cand incerca sa intre in intersectie, injurand de mama si Dumnezeu si facandu-i prosti pe altii. A injurat soseaua, autostrada, microbuzul lui, volanul si rotile, masinile din trafic, o cale ferata si pe calatorii care stateau la geamul unui tren care mergea paralel. Injura cu atata pofta si intr-un mod atat de diferit de ce stiam eu ca inseamna o injuratura buna incat m-am gandit ca daca ar scoate pe piata un ghid fara maniere "Cum sa vorbesti cat mai urat cu putinta", ar putea face o gramada de bani si ar putea chiar castiga premiul pentru debut poezie al anului.

6 comentarii:

MB spunea...

funambulesc, oarecum mișto, picaresc, oribil etc etc
nici măcar limba română nu are atâtea cuvinte cât să poată reda această mirabilă realitate valahă
să râd? :)))
sau să plâng? :(((

Anonim spunea...

povestile de la inceput mai ales le stiam, dar aici le spui cu mare savoare. la faza: "deja imi faceam scenarii de ce sa ma tin in cazul in care se va rasturna, cum sa o barez pe supraponderala din stanga mea care se baga in vorba" era sa lesin de ras. ala e apogeul :)))

Anonim spunea...

spumos. chapeau

Raluca spunea...

super:)))

Din toate astea inteleg ca ai avut parte de ceva vreme buna...restul pataniilor fac deja parte din cotidian :)

Unknown spunea...

@ Mario, e romania, tara cu mici si multe dezastre
@Miruna, a fost o aventura la limita :)
@ Anonim, acum chapeau, atunci dont say so :)
@Raluca, vremea a fost ca preturile. temperaturi ridicate :)

Anonim spunea...

Crimiiiii