marți, 15 iunie 2010

Un poem de Matei Vişniec

Eu sînt un trist tovarăş de călătorie

Eu sînt un trist tovarăş de călătorie
nu beau nu mănînc nu privesc pe fereastră
din cînd în cînd îmi scot batista uriaşă
şi timp de jumătate de zi îmi şterg ochelarii
fumurii

eu sînt cel mai trist tovarăş de călătorie
nu vorbesc niciodată pe întuneric
valizele mele sînt mici şi pătrate
pardesiul meu e foarte subţire
şi se topeşte încet în cuier

sînt cel mai trist tovarăş de călătorie
privesc numai spre vîrful umbrelei
am ţigări pe care nu le aprind
ştiu o poveste nemaipomenit de frumoasă
pe care n-o spun nimănui

nu cobor niciodată din tren
în gări, în oraşe, în parcuri
mă simt îngrozitor de singur

2 comentarii:

Raluca spunea...

foarte frumos ...

Anonim spunea...

Da, foarte frumos.