duminică, 6 iunie 2010

Un poem de Ion Mircea

Forma Mentis

Inima mea a trăit cândva în afara corpului meu
şi sînt zile în care îşi aduce aminte.
Dar ochii mei au trăit odată cu mult mai în adâncul corpului meu
şi au uitat totul.
Cînd nu mai văd nimic
încep să desluşesc o fiinţă
o scriere minusculă şi împletită precum cosiţele negreselor
şi sunt eu însumi văzut pe dinăuntru.
E întuneric
în jur. Am lacrimi pe frunte.


din volumul Ion Mircea, Poezii, Ed. Vitruviu, Bucureşti, 1996, Colecţia de poezie românească îngrijită de Mircea Ciobanu

2 comentarii:

m spunea...

Foarte frumoasa, prin continut. Mai putin prin imagini. Ce bine e cand se mai posteaza cate o poezioara din cand in cand.

Gabriel Daliş spunea...

merci, m

voi posta din cand in cand cate o poezie din lirica romaneasca. deocamdata, ii citesc pe saizecisti.