luni, 28 septembrie 2009

Bernhard Schlink – “Cititorul"

“Cititorul” lui Bernhard Schlink este unul dintre cele mai frumoase romane pe care le-am citit.

O poveste fascinantă, controversată și obsedantă.

O scriitură densă, directă, intimă, convingătoare. Fiecare capitol bine plasat, în care nu ai impresia că citești pagini scrise, ci literatură pură, păstrează integritatea unei povești care, din 1995, anul apariției romanului, continuă să facă înconjurul lumii.

O carte care demonstrează că asumarea trecutului nu înseamnă nicidecum iertare, ci recunoașterea vinovățiilor care nu trebuie să fie uitate.

Oferta tematică a romanului este extrem de generoasă – despre pasiuni interzise, despre societatea germană de după cel de-al treilea Reich, despre nefericire, izolare și obsesii, despre nevoia autovindecătoare a unei nații care și-a programat nestingherită dezastrul moral în ultima limită a degradării umane, prin Holocaust.

Senzația lecturării acestei cărți este ca și cum te-ai izbi cu bună știință de un tren de mare viteză și ai supraviețui.

Un adolescent face o pasiune nefirească pentru o doamnă cu douăzeci de ani mai mare decât el. În schimbul clipelor de plăcere, Michael Berg, fiul unui profesor de filosofie, îi citește din cărți Hannei Schmitz, taxatoare de bilete.

Peste ani, cei doi se vor reîntâlni în sala de judecată în care Hanna era acuzată de crime împotriva umanității comise în timpul Holocaustului, iar Michael - student la Drept.

Pasiunea lui din adolescență pentru Hanna continuă și în timpul detenției acesteia – divorțează de soția lui și reia legătura cu Hanna, trimițându-i la închisoare casete cu vocea lui citind din cărți.

Niciun comentariu: