vineri, 25 septembrie 2009

autoportret

: sunt tot mai orb când e vorba de oameni.
văd numai ferestre vechi prăbușindu-se
din pereți
pe străzi înguste
pline de ceilalți oameni.
par un înviat
trezit pe o streașină.
m-am închegat în mine
ca sângele sub o căzătură,
dorm într-un pat înfricoșător și adânc
și niciun vis şi nicio parte trează.
îmi place să mă ascund
îmi place să caut
sunt ca un câine mare și alb
abia găsit.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Eu nu sunt altceva decât
o pată de sânge
care vorbeşte.N.STANESCU

Esti un introvertit? nu ai cum sa scapi de "eu". Eu, nu pot sa scriu, daca nu ma descriu.
flutur calator

Gabriel Daliș spunea...

Fluture calator, da, sunt un introvertit.

Cristi Neagoe spunea...

când ferestrele vechi prăbuşite vor lăsa să iasă de sub ele, buimac şi plin de praf, dar nevătămat, marele câine alb, ne vom bucura cu toţii. vom cânta atunci cuvinte vechi cu înţelesuri reamintite.

Gabriel Daliș spunea...

Cristi, multumesc ca ai ajuns la mine pe blog. Misto comentariul tau. Te mai astept pe aici. Dar despre celelalte poeme postate ce spui?

Alex Dragan spunea...

Man nu era bun idu de messenger pe care mi l-ai dat. Al meu e dupa www. si inainte de .org

Gabriel Daliş spunea...

nu inteleg