miercuri, 13 iunie 2012

"Re.volver" de Livia Ştefan

"Re.volver" este prima carte de poeme a Liviei Ştefan, o poetă adevărată care, după o îndelungată perioadă de căutări şi falsă frivolitate, a debutat recent la Casa de Pariuri Literare.
Poezia Liviei Ştefan surprinde prin naturaleţe şi cursivitate, printr-un grad reţinut de nonşalanţă şi agresivitate. Acută în momentele ei cele mai bune, dar nelipsită de acrobațiile unei minți jucăuşe, Livia Ştefan scrie o poezie a crizei, a riscului pierderii valorilor esenţiale. Versul-expresie este calitatea principală a acestei poete - reține efecte ale unei conștiințe riguroase și tragice. De aici și permanența unor conflicte care, amplificându-se, par a o trimite înspre abordări romanțioase sau vitriolice a aceleași lumi în care trăim. Probabil Livia Ștefan când scrie nu se împrietenește galant cu cuvintele, ci le execută de la distanță. O poezie de citit neapărat și de urmărit pe viitor.
în prima zi a anului:

ţi-am scris un poem simplu
ţi-am scris un poem care să te muşte
ţi-am scris un poem care să te facă să pui mâna pe cuţit
un poem pe care nu-l mai ţin minte
ţi-am scris un poem elaborat
un poem cu o personalitate puternică
ţi-am scris un poem care nu reprezintă nimic
uite asta îmi trece acum prin cap
păcăne dar nu se ştie unde
merg pe străzile obişnuite şi observ cu voce tare
că oamenii ăştia pot trăi fără să se întrebe cine este
această femeie cu privirea pierdută

(pag.45)

Un comentariu:

Anonim spunea...

frumos